Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vremea Precipitații și polei, au anunțat meteorologii pentru ziua de 7 decembrie

Precipitații și polei, au anunțat meteorologii pentru ziua de 7 decembrie

Un articol de: Adela Iacob - 07 Dec 2019, 11:03

Vremea se află într-un uşor proces de încălzire. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, temperaturile se vor situa peste valorile normale ale acestei perioade în sud-vestul țării și în Dealurile Subcarpatice, cu valori preponderent pozitive în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. 

FANII MIRABELEI DAUER, ÎN ALERTĂ! AU GĂSIT-O PE STRADĂ! TOATĂ ROMÂNIA E ÎN STARE DE ȘOC! DIN PĂCATE…

Se vor semnala înnorări și precipitații pe arii relativ restrânse, în zonele de  sud şi sud-vest, iar noaptea și în vest şi nord-vest.

S-A TERMINAT! CRISTIAN POMOHACI FĂCUT-O DIN NOU PE SCENĂ! FEMEILE DIN SAT L-AU PRINS ÎN FAPT (GALERIE FOTO)

De asemenea, sunt anunțate precipitații mixte la munte, in Maramureş şi Transilvania, unde se va produce polei. 
Maximele termice vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, iar minimele se vor situa între -2 şi 5 grade.