Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vremea Avertizare meteo: Se strică vremea! Ce ne așteaptă săptămâna aceasta

Avertizare meteo: Se strică vremea! Ce ne așteaptă săptămâna aceasta

Un articol de: Adela Iacob - 03 Sep 2019, 09:07

Deși vremea continuă să fie frumoasă în cea mai mare parte a țării, începând de miercuri temperaturile vor scădea drastic, spun meteorologii. 

În weekend temperaturile vor urca din nou, pentru ca săptămâna viitoare să ajungă la valorile normale pentru această perioadă, conform estimărilor realizate de Administrația Națională de Meteorologie. 

Potrivit ANM, de miercuri vom scăpa de caniculă și, mai mult de atât, în anumite zone din țară își vor face apariția și ploile. 

 

„Primele două zile ale săptămânii vor aduce o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, asta înseamna valori de peste 30 de grade. Vom atinge 35-36 de grade, valori măsurate la umbră, dupa orele amiezii”, a declarat meteorologul ANM Mihai Timu.

”Miercuri se mai răcorește un pic. Va pătrunde un aer mai rece din Europa. Maximele vor porni de la valori de 21-23 de grade în depresiuni pentru jumătatea de sud-vest a țării”.

”Va fi o vreme destul de însorită. Atragem atenția asupra a ceea ce se va întâmpla de marți după-amiaza. Vor fi averse torențiale în zonele de deal și de munte”, a mai anunțat meteorologul. 

Spre finalul săptămânii, temperaturile vor creşte din nou şi vor fi mai ridicate decât cele obişnuite pentru această dată.