Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Autoarea celebrei serii „Amurg” este pe cale să anunțe lansarea celui de-al cincilea volum

Autoarea celebrei serii „Amurg” este pe cale să anunțe lansarea celui de-al cincilea volum

Un articol de: Adela Iacob - 30 Apr 2020, 12:58
foto: Instagram Vedete

Cu siguranță vă mai amintiți celebra serie Amurg care stă la baza celor cinci filme fantastice realizate după această serie. Twilight a fost un fenomen și i-a făcut celebri pe Kristen Stewart și Robert Pattinson, cei doi actori care îi interpretează pe Bella și pe Edward în varianta ecranizată a cărților. De mult timp, autoarea Stephenie Meyer încearcă să dea viață și unei a cincea cărți din serie. Aceasta a mai încercat, dar din cauza unor evenimente neprevăzute, a trebuit să renunțe. Acum, avem un indiciu care ne face să credem că publicarea respectivei cărți este mai aproape decât oricând.

Midnight Sun – a cincea parte a seriei Amurg

Autoarea celebrei serii Twilight, Stephenie Meyer a anunțat că publicarea unei a cincea cărți din această serie este pe punctul de a se întâmpla.

Pe site-ul official al lui Stephenie Meyer, apare o numărătoare inversă cu o imagine a spațiului în spatele ceasului. Numărătoarea ar trebui să se oprească luni, 4 mai. Fanii s-au întrebat imediat dacă faimoasa autoare va anunța mult așteptatul spin off al cărții Midnight Sun sau o continuare a cărții The Host.

Însă, publicația Hypable preconizează că Stephenie Meyer va anunța publicarea a celei de-a cincea părți a seriei Amurg, Midnight Sun, luni.

Midnight Sun  este prina carte din seria Amurg din punctul de vedere al lui Edward. Până acum, citititorii au putut lua parte la tot ce s-a întâmplat în respectivele cărți prin ochii Bellei sau chiar ai lui Jacob.

Motivul pentru care cartea nu a fost publicată deja

Stephenie Meyer lucrează la această carte de mai bine de 10 ani înainte ca manuscrisul să fie dezvăluit pe internet fără acordul acesteia. Prin urmare, autoarea și-a oprit activitatea în privința acelei părți din perspectiva lui Edward.

Mai târziu, Stephenie Meyer a declarat că a reluat munca în ceea ce privește cartea respectivă – înainte ca autoarea cărții Cincezi de umbre ale lui Grey, E.L. James, să anunțe publicarea cărții Grey, din perspectiva lui Christian.

După ce manuscrisul a ajuns pe internet, Stephenie Meyer s-a decis să dezvăluie o variantă incompletă a cărții pe site-ul ei, variantă care este accesibilă și astăzi.

În octombrie 2015, Stephenie Meyer a declarat pentru publicația Hypable că simte că publicarea cărții Midnight Sun a fost „blestemată”.

„Încă lucrez la ea. Nu am abandonat-o complet datorită lui Grey. A fost doar că – spuneam povestea asta – parcă e blestemată. Pentru că de fiecare dată când o începeam, ceva se întâmpla și eran ceva de genul ‘ugh’. Dar mama mea mă va ucide dacă nu o termin. Este mult mai adevărat decât ți-ai putea închipui. Asta este tot ce vrea ea de la mine. Cu ocazia fiecărui cadou pe care i-l dau de aniversarea ei, de Crăciun, ea îmi spune ‘Tu știi ce îmi doresc cu adevărat’. Asta este viața mea”, a declarat Stephenie Meyer la acea vreme.

Stephenie Meyer a mai publicat spin-off-uri în afara celor patru părți originale ale seriei, incluzând chiar o enciclopedie și un Twilight gender-bent (atunci când genul unui personaj este schimbat. De obicei în ficțiune sau în lucrări ale fanilor) numit Life and Death. Dar

Midnight Sun  este spin-off-ul despre care fanii vorbesc cel mai mult, și se pare că suntem pe punctul ca dorința noastră să se îndeplinească.