Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Speak și Ștefania au făcut marele anunț. Iată cine sunt nașii pe care i-au ales cei doi îndrăgostiți

Speak și Ștefania au făcut marele anunț. Iată cine sunt nașii pe care i-au ales cei doi îndrăgostiți

Un articol de: Adela Iacob - 22 Mai 2020, 20:07
FOTO: Facebook: Asia Express Vedete

Cântărețul Speak a cerut-o în căsătorie pe iubita lui Ștefania în timpul filmărilor pentru Asia Express, reușind să creeze unul dintre cele mai emoționante și romantice momente ale emisiunii. Acum, la mai bine de patru luni de la întoarcerea în România, cei doi se pregătesc intens pentru nuntă și au ales deja nașii care îi vor însoți la altar.

Speak și iubita lui Ștefania au format chiar una dintre cele mai îndrăgite, dar mai ales puternice echipe din timupl show-ului de la Antena 1. Cei doi îndrăgostiți au ajuns în marea finală alături de Sorin Bontea și Răzvan Fodor, amândurora părându-le rău că nu au reușit să câștige competiția.

Dar, așa cum există întotdeauna și o parte bună a lucrurilor, Speak și Ștefania poate că nu s-au întors acasă cu marele premiu, însă au revenit cu o experiență de-a dreptul memorabilă. La decolarea de pe Aeroporul  Henri Coandă, Speak și Ștefania erau doar iubiți, la întoarcere însă au fost doi îndrăgostiți logodiți.

Acum, cuplul se pregătește de nuntă, iar Speak și Ștefania au făcut câteva dezăluiri cel puțin interesante pentru okmagazine.ro. Iată cum a ales cântărețul inelul de logodnă, dar și cine vor fi nașii cuplului la marele eveniment:

 

Inelul de logodnă, ales pe gustul Ștefaniei

 

Speak a povestit cum a ales inelul de logodnă pe care i l-a oferit Ștefaniei în timpul cursei Asia Express. „Nu are o poveste anume. Eu ştiam cam ce fel de modele îi plac ei, dar singura chestie, care nu mi se întâmplă doar mie, cu siguranţă, a fost faptul că nu-i ştiam măsura şi am rugat-o pe doamna vânzătoare de la magazin să îl probeze, că mi se părea că mâna ei seamănă cu mâna Ştefaniei”, a explicat cântărețul pentru sursa citată anterior.

Mai mult decât atât, artistul a fost nevoit chiar să ascundă ineleul, pentru că în timpul competiției avea să petreacă mult timp cu iubita lui. Exista și posiblitatea ca Ștefania să descopere din greșeală unde a pus Ștefan ineleul, așa că Speak trebuie să fie pregătit. „Nu, pentru că l-am ascuns foarte bine, într-un buzunar secret şi ştiam că ea nu umblă acolo, nu avea nicio şansă. Poate doar dacă mi se rupea ghiozdanul şi cădea inelul pe jos”, a mărturisit el.

 

Speak și Ștefania au ales nașii pentru nuntă

 

Unul dintre subiectele de interes când vine vorba de nunți în general, dar mai ales de căsătoriile vedetelor este „cine sunt nașii”. Speak a dezvăluit că el și bruneta în vârstă de au ales deja nașii de mai mult timp, iar aceștia vor fi bunii lor prieteni, Monica Munteanu și soțul ei.

„Nu ne-am gândit când o să aibă loc, dar vrem să ne gătească Sorin, aşa am şi vorbit cu el. Naşii sunt aleşi de mult, prietenii noştri Monica Munteanu şi soţul ei. Eu îmi imaginez că voi fi invitat la nunta mea, Ştefania se va ocupa, eu nu o să mă implic deloc. Adică nu chiar deloc, mai puţin” a dezvăluit artistul.

Deocamdată Speak și Ștefania au petrecut împreună perioada de izolare, timp în care au lansat două melodii împreună. Cei doi au povestit pentru Okmagazine că vremea petrecută împreună le-a prins bine, însă viața lor de cuplu nu s-a schimbat foarte mult, având în vedere că încă de la începutul rețaiei nu au stat despărțiți mai mult de o săptămână.

Citeşte mai multe despre:   Speak  -   Stefania  -   Astia Express