

Încă o BOMBĂ pentru Antena 1! Simona Gherghe va pleca. Până când o mai poți vedea la Acces Direct
Simona Gherghe a vorbit despre momentul în care va intra în concediu de maternitate. Prezentatoarea TV se simte foarte bine şi e curioasă să vadă cum o să se descurce cu doi copii.
Simona Gherghe va intra în concediu de maternitate în primăvara anului 2019 deoarece în luna mai va naşte, aşa au informat-o medicii. Despre „Acces Direct”, ea a povestit că nu ştie exact când va pleca. Se simte momentan foarte bine, dar probabil în aprilie 2019 va lua o pauză.
„Nu ştiu, nu ştiu nici asta. Nu mi-am propus. Mă simt bine, adică la Ana… Da, o să fiu aici (n.r. la începutul anului 2019). La Ana am intrat în concediu puţin mai repede decât ar fi trebuit pentru că într-adevăr mă simţeam foarte rău.
Eu sarcina aceea am dus-o greu. Mi-am făcut injecţii în burtă de la prima zi până am născut. Singură mi le făceam, în fiecare seară. 8 luni şi un pic, cât am ţinut sarcina. Acum n-am nicio problemă. E în funcţie de cum să simt, dara cum mă simt bine”, a declarat Simona Gherghe la Antena 1.
Dan Capatos, prezentatorul XNS, a ţinut să precizeze că e probabil ca în aprilie Simona Gherghe să intre în concediu de maternitate.
„Deci cel puţin până în aprilie dacă totul merge bine.”, a adăugat el.