Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete S-AU DESPĂRȚIT! Lidia Buble nu a avut de ales. Părinții artistei au decis

S-AU DESPĂRȚIT! Lidia Buble nu a avut de ales. Părinții artistei au decis

Un articol de: Adela Iacob - 20 Dec 2019, 16:40

Asta e vestea momentului. Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit chiar înainte de sărbători. Artista va merge singură acasă la părinții ei.

INCENDIAR! S-A AFLAT TOTUL DESPRE PARTENERA LUI ȘTEFAN HRUȘCĂ! SE IUBEȘTE CU CELEBRUL FOTOMODEL! ASTA DA SURPRIZĂ

"De Sărbători mă duc acasă. Mă duc să mă întâlnesc cu familia. Îmi vin surorile acasă, pentru că sunt plecate din țară. Cu nepoții, mergem la biserică și o să mergem la colindat. O să mâncăm și o să ne simțim bine. Nu vine Răzvan. Până nu are de gând să-mi ceară mâna nu are ce căuta la mine acasă", a spus artista, potrivit viva.ro. 

S-A TERMINAT! CRISTIAN POMOHACI A FOST DAT DE GOL! PARTENERUL SECRET A RECUNOSCUT TOT! DA, A FĂCUT-O ŞI PE ASTA (GALERIE FOTO)

Decizia a fost luată pentru că Lidia provine dintr-o familie foarte numeroasă și credinciosă, iar regulile în casa lor sunt destul de stricte. De asemenea, Răzvan nici nu i-a cunoscut familia artistei până în acest moment, deși se iubesc de câțiva ani. 

ÎNCĂ O TRAGEDIE ÎN MUZICA POPULARĂ! LACRIMI PENTRU MARIA CÂRNECI! BOALA TERIBILĂ A DOBORÂT-O

"Nu este că nu vrea să-l cunoască pe tata. Noi avem o regulă în familie: nu avem voie să mergem să ne prezentăm iubitul sau iubita până nu avem de gând să facem pasul cel mare, adică nunta. Cum noi nu avem de gând să facem treaba asta… o să mai dureze puțin. Îți dai seama că la 11 copii, dacă fiecare ne-am fi dus toți iubiții și toate iubitele, părinții mei se lipesc foarte repede de orice persoană. Și ne-au zis să-i scutim de tot stresul acesta și nebunia asta, să-l aducem pe cel cu care aveți de gând să întemeiați o familie", a mai declarat Lidia Buble

 

Citeşte mai multe despre:   Lidia Buble  -   Razvan Simion