Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Ce se întâmplă cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș. Va fi sau nu adus în România?

Ce se întâmplă cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș. Va fi sau nu adus în România?

Un articol de: Adela Iacob - 03 Dec 2019, 10:57

Vestea morții lui Cornel Galeș a luat prin surprindere pe toată lumea. Acesta și-a pierdut viața în urma unui tragic accident care a avut loc în apropiere de Valencia, Spania, chiar de Ziua Națională a României. Tragedia a fost confirmată chiar de femeie alături de care trăia. 

TRAGEDIE LA CASA REGALĂ! PRINȚUL WILLIAM ȘI DUCESA, ÎN ELICOPTERUL MORȚII! VESTEA A LOVIT CA UN TRĂSNET (GALERIE FOTO)

"Din păcate, s-a confirmat. Nu sunt prea multe de zis, nici nu știu ce să zic. Dumnezeu sa îl odihnească...", a spus Viviana.

Acum după moartea acestuia, câteva probleme au ieșit la iveală. Cine, când și cum va fi, daca va fi, repatriat trupul neînsuflețit a lui Galeș. Trupul neînsuflețit a lui Cornel ar putea rămâne, pentru totdeauna, în Spania, în ciuda faptului că Viviana, cea care i-a fost parteneră acestuia, a mers, de urgență acolo, conform wowbiz.ro. 

HOPA! CARMEN DE LA SĂLCIUA, PRINSĂ GOALĂ ÎN CADĂ! IMAGINILE INTERZISE CARE I-AU ÎNNEBUNIT PE BĂRBAȚI (GALERIE FOTO)

”Viviana nu va putea rezolva tot ce ține de repatrierea corpului lui Cornel Galeș pentru că nu este rudă cu el”, a spus un aproiat de-al regretagtului soț al Ilenei Ciuculete.

Și Doina Belu, nașa de cununie a raposatului, speră ca totul să fie rezolvat și lucrurile să fie făcute așa cum trebuie, dar are și urme de îndoială. 

LACRIMI ÎN LUMEA MONDENĂ! CARMEN HARRA, ÎN MOARTE CLINICĂ! FANII SUNT DEVASTAŢI (GALERIE FOTO)

”Eu sunt prea bătrână, nu pot să mă implic cum mi-aș dori. Iar doamna Viviana nu știu dacă va insista atât de mult să îl aducă, nu știu dacă vrea... Nici nu știu dacă poate, fără o semnătură de la rudele lui. Dar, chiar și așa, nu știu dacă va dori să plătească atât de mult, nu îi mai lega nimic. Mă rog la Dumnezeu să se poată, dar nu ține de mine, ține doar de ea dacă vrea să plătească atât”, a explicat Doina Belu.

Dacă trupul va fi repatriat, ea va face tot ce îi stă în putință să îi asigure o înmormântare creștinească lui Cornel Galeș.

”O să vorbesc cu duhovnicul lui, cu cei de la cimitir, o să îl ducem la Biserica unde a fost depusă și fina. Apoi, o să vorbesc cu cei apropiați, să pregătim toate lucrurile care trebuie, pomana, tot, doar să fie adus. Îl vom pune lângă Ileana, el acolo și-ar fi dorit să fie înmormântat, mai ales că a simțit că îl cheamă lângă ea”, a mai spus Doina Belu.

 

Citeşte mai multe despre:   cornel gales