Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Adrian Pleșca, alias Artan, a trăit cea mai cumplită dramă a vieții lui. Mulți nu ar fi rezistat

Adrian Pleșca, alias Artan, a trăit cea mai cumplită dramă a vieții lui. Mulți nu ar fi rezistat

Un articol de: Adela Iacob - 12 Ian 2020, 15:59

În urmă cu doi ani, Adrian Pleșca, alias Artan, a trăit cea mai mare dramă pe care o poate trăi o persoană. Părinții săi au murit în aceeași zi, la câteva ore distanță unul după celălălalt, cu puțin timp înainte să-și serbeze zilele de naștere.

CARMEN HARRA ANUNȚĂ APOCALIPSA, FRAȚILOR: AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL E APROAPE: "SĂ NE AȘTEPTĂM LA CE E MAI RĂU"

Regretații părinți s-au stins din viață pe 20 septembrie 2018, dar nici până în ziua de azi, solistul nu a vrut să dezvăluie cauza morții lor, însă s-a vorbit, la vremea aceea, despre un posibil infarct, scrie viva.ro. 

CUTREMUR MONDEN! MONICĂI GABOR E DISPERATĂ! BOALA L-A TRANSFIGURAT! IRINEL COLUMBEANU, ÎN STARE DE ȘOC (GALERIE FOTO)
Cei doi au trecut la cele veșnice cu o lună înainte de a-și serba aniversarea. Mama fostului solist de la Partizan urma să împlinească 88 de ani, iar tatăl său 94 de ani. 

SECRETUL TERIBIL PE CARE CEAUȘESCU L-A LUAT CU EL ÎN MORMÂNT! E ȘOC TOTAL LA CIMITIR! TOȚI S-AU CRUCIT CÂND AU VĂZUT SICRIUL (GALERIE FOTO)

„Din motive deloc vesele, arătând respect şi empatie, acest eveniment se amână. Vă mulţumim. Revenim”, este mesajul postat atunci de colegii solistului de la Partizan.

De asemenea, după mai bine de jumătate de an de la tragedia care l-a marcat, Artan a părăsit Partizan, trupă pe care el o inființase în urmă cu 18 ani, împreună cu Răzvan Moldovan.

Citeşte mai multe despre:   Adrian Plesca