Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete DESPĂRȚIREA ANULUI! GINA PISTOL şi-a luat adio! Prinsă în fapt cu ALT BĂRBAT! SMILEY a amuțit (FOTO)

DESPĂRȚIREA ANULUI! GINA PISTOL şi-a luat adio! Prinsă în fapt cu ALT BĂRBAT! SMILEY a amuțit (FOTO)

Un articol de: Adela Iacob - 17 Noi 2019, 19:32

Asia Express, cursa nebună la care sunt supuse 9 perechi de vedete, va reveni cu sezonul 3!

ÎNCEPE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL?! VA FI MĂCEL! PROFEȚIILE APOCALIPTICE COMPLETE FĂCUTE DE BABA VANGA

De data aceasta, concurenții vor fugi prin Filipine și Taiwan, în aceleași condiții grele.

S-A TERMINAT! CRISTIAN POMOHACI A SPUS ADEVĂRUL PE PATUL DE SPITAL! DA, A FĂCUT-O ŞI PE ASTA (GLERIE FOTO)

Aceștia vor avea la dispoziție un dolar pe zi, vor fi nevoiți să să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la final, unde Gina Pistol, gazda emisiunii, îi va aștepta cu premiul de 30.000 de Euro.

În acest sezon, GIna îl va avea alături pe Oase, prietenul lui CRBL, câștigătorii sezonului trecut „Asia Express”, în postura de co-prezentator.

Smiley, iubitul Ginei Pistol, a făcut parte din Trupa SIMPLU, alături de CRBL, timp în care l-a cunoscut și pe OASE, cel mai bun prieten al lui CRBL.

ȘOC ȘI GROAZĂ LA MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA, DUPĂ CE A REFUZAT SĂ SE ÎNCHINE! CE A URMAT E HALUCINANT

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a emisiunii.

Citeşte mai multe despre:   smiley  -   gina pistol  -   asia express  -   oase  -   crbl