Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Mirela Vaida le-a dat peste nas! A fost dată afară înainte de Sărbători de la Antena 1, dar a ajuns printre semifinaliștii de la Eurovision

Mirela Vaida le-a dat peste nas! A fost dată afară înainte de Sărbători de la Antena 1, dar a ajuns printre semifinaliștii de la Eurovision

Un articol de: Stirescu.ro - 21 Dec 2018, 18:55

Mirela Vaida se numără printre cei 24 de semifinaliști ai selecției naționale pentru Eurovision România 2018. Vedeta, care urmează să devină mamă pentru a treia oară și a cărei emisiune a fost scoasă de curând din grila Antenei 1, a declarat că a rămas fără cuvinte atunci când a aflat că piesa ei a fost selectată să intre în cursa pentru concursul care se va organiza anul viitor la Tel Aviv. 

”Tocmai am aflat că am intrat în Selecția Naționala Eurovision, lucru care m-a lăsat fără cuvinte, pentru că așa cum se întâmpla în viață, m-am înscris pe ultima suta de metri, cred ca mai erau doua ore până la final. După am uitat ca m-am înscris pentru ca am fost prinsa cu atât de multe activități, încât nu mai știam exact data la care se va anunța preselecția. Dar azi am fost anunțată că am luat preselecția, ceea ce mi se pare wooooow, o veste minunată pe sfârșit de an! Cred că lucrurile frumoase se fac în joacă sau se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin! În ultima perioadă de când nu mai am emisiune la tv, am experimentat niste lucruri foarte frumoase, cărora înainte nu le acordam timp și nici atenție. Am înlocuit șocul intrării din activitate în neactivitate cu muzica și scena, iar lucrurile au venit natural. (...) S-a închis o usa, în cazul meu o emisiune și de deschid alte oportunități. (...) Faptul că piesa mea a fost aleasă dintre alte 126 de piese care s-au înscris la selecția naționala, e mai mult decât m-as fi așteptat”, a declarat Mirela Vaida, potrivit Libertatea

Aceasta a dezvăluit că piesa pe care o va interpreta pe scena selecției naționale de la Eurovision a fost compusă de un muzician iralndez și este o melodie de dragoste. 

”Vreau sa îi mulțumesc compozitorului Michael James Down care este irlandez și care m-a abordat fără să îl cunosc, fără sa știu cine e și ce face, sa îmi spună că și-ar dori să îmi compună o piesă pentru anul acesta la Eurovision pentru că mă stie din 2014 când am participat la Eurovision, unde i-a plăcut foarte mult de mine. A fost un soc pentru că m-a căutat în urmă cu doua luni, când eu eram foarte prinsă, i-am spus ca nu am timp, am emisiuni zilnice, am copii de crescut și pe deasupra sunt și însărcinata! Dar după ce nu am mai avut emisiuni zilnice și copii plecau la grădinița, am zis de ce nu! Mi-a trimis piesa, am întregistrat-o într-o ora, într-un studio intr-o dumincă după amiaza, i-am trimis-o, el a înscris-o și iata-ma in primii 24!!! Și să nu uităm că selecția naționala va fi în februarie când eu voi fi însărcinata în luna a opta!!!!”, a mai spus Mirela Vaida

Citeşte mai multe despre:   Mirela Vaida