

INCREDIBIL cu cine S-A CUPLAT fosta nevastă a lui Răzvan Simion! Da, este vorba CHIAR DE EL!
Răzvan Simion și Diana au trăit o poveste de dragoste ce a durat 15 ani, însă cei doi însă au decis să se despartă.
CUTREMUR POLITIC! FOSTUL PREŞEDINTE A FOST ÎNMORMÂNTAT! ROMÂNII SUNT ÎN LACRIMI
În timp ce prezentatorul de la „Neatza” și-a continuat drumul alături de Lidia Buble, fosta sa soție și-a găsit liniștea în brațele unui om de afaceri din Timișoara.
„Sunt împreună de câteva luni. Se înțeleg foarte bine, sunt peste tot împreună, merg la festivaluri, au deja o relație solidă, iar Diana este foarte fericită alături de el. Simte că, în sfârșit, și-a găsit jumătatea. Este bărbatul de care avea nevoie, alături de ea în orice moment, inteligent și cu foarte mult bun simț. Este ce trebuie”, au spus surse din apropierea cuplului, pentru CanCan.
Radu Biță deține un restaurant de fițe în Timișoara!
„Diana vine des la restaurantul lui Radu. Ei și-au asumat relația. De curând, au fost la un festival de vinuri în Cluj, unde el a luat și un premiu, iar ea a fost alături de el. Sunt tare bine împreună”, mai spun sursele.
Imediat după divorțul de Răzvan Simion, Diana și cei doi copii ai cuplului (Ianca și Tudor) au părăsit Bucureștiul și s-au mutat în Timișoara.
„El face parte din mine, din trecutul meu, la fel cum și eu fac parte din el, din trecutul lui, am trăit o poveste de iubire de care nu mulți au parte. Îmi doresc din suflet ca măcar amintirile noastre să rămână vii și nepătate de mizeriile care au făcut țăndări povestea noastră. Au trecut aproape cinci ani de când ușile acestei povești au fost închise, și tot ce îmi doresc acum e să nu le mai forțeze nimeni…
Cât despre adevăr, el va rămâne mereu cel știut și trăit de noi, și niciodată nu va putea fi cu adevărat înlocuit de rânjetul strâmb al măștii care poartă semnătura «adevărului» în fața reflectoarelor”, declara, cu ceva timp în urmă, Diana Simion.