Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Iată ce i-a dăruit Dana Rogoz fiicei sale, la prima aniversare. Ideea inedită care o va bucura mai târziu

Iată ce i-a dăruit Dana Rogoz fiicei sale, la prima aniversare. Ideea inedită care o va bucura mai târziu

Un articol de: Adela Iacob - 21 Mai 2021, 14:01

Dana Rogoz i-a făcut un cadou neobișnuit fetiței sale, la aniversarea primului an din viață. Actrița și soțul ei s-au gândit să-i dăruiască micuței un tablou, dar și o adresă de email. Aici își vor scrie constant gândurile pentru fiica lor. Micuța va intra în posesia prețiosului jurnal la vârsta majoratului, a explicat mămica.

"Ca și lui Vlad, i-am făcut cadou de ziua ei un tablou și o adresa de email, în care Radu și cu mine îi vom scrie constant. La 18 ani ne-am propus să îi dăm cadou parolă și să o invităm să își citească acest jurnal. Tocmai i-am trimis primul email, pe care i l-am compus amândoi, la cafeaua de dimineață. Atât de mari emoții", a scris Dana Rogoz pe Instagram.

 

Fosta membră a serilaului "La Bloc" a povestit și cum s-au distrat împreună, în dimineața aniversării micuței, cu suflatul în lumânare.
"Când s-a trezit de dimineață, camera era plină de baloane. Am exersat apoi stinsul lumânării, care a distrat-o teribil. Tocmai i-am cântat "La Mulți Ani", în timp ce ne zâmbea blând. Și de suflat, am suflat toți 4. Pentru toți e o sărbătoare aniversarea primului ei an de viață. La mulți ani, Lia!", a mai scris vedeta.

Citeşte mai multe despre:   dana rogoz  -   cadou