Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Vestea șoc despre Florin Piersic! S-a întâmplat pe scenă după operația TERIBILĂ! Publicul a amuțit

Vestea șoc despre Florin Piersic! S-a întâmplat pe scenă după operația TERIBILĂ! Publicul a amuțit

Un articol de: Stirescu.ro - 13 Aug 2019, 09:03

Ajuns la o vârstă venerabilă și având numeroase probleme de sănatate, Florin Piersic reușește să își păstreze umorul și să fie în continuare prezent pe scenă. 

Deși încearcă să își ascundă durerile sub imaginea de om puternic, spectatorii și-au dat seama că actorul nu se simte foarte bine. 

Recent, Florin Piersic a fost nevoit să îşi ţină spectacolul stând pe scaun, din cauza durerilor pricinuite de o intervenție recentă la genunchi, evitatând însă să vorbească despre starea sa de sănătatea, relatează Click!.

 

Se pare că artistul ar fi avut nevoie de ajutor pentru a urca pe scena, însă nu se gândește deocamdată la spectacole și evenimente culturale. 

”Domnul Piersic este prea îndrăgostit de scenă ca să renunţe definitiv la ea. Are şi el probleme de sănătate, e şi normal la vârsta lui , însă nu vrea să vorbească despre ele. Niciodată nu s-a văietat că îl doare ceva, ci a preferat să se prezinte publicului cu zâmbetul pe buze, să îl binedispună, nu să îl întristeze cu problemele lui. Ar fi nedrept, până la urmă, toţi avem probleme”, au spus apropiatii actorului pentru  Click!.

 

 

Citeşte mai multe despre:   florin piersic