Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Dragoș Pătraru, pus în alertă de un apel telefonic. Echipa emisiunii "Starea nației", amenințată cu moartea

Dragoș Pătraru, pus în alertă de un apel telefonic. Echipa emisiunii "Starea nației", amenințată cu moartea

Un articol de: Adela Iacob - 01 Apr 2021, 18:10

Amenințările cu moartea continuă la adresa vedetelor. Dragoș Pătraru a fost avertizat că redacția emisiunii “Starea nației“, de la Prima TV ar putea sfârși ca jurnalistii francezi de la Charlie Hebdo. Mesajul vine după ce și actrița Maia Morgenstern a fost amenințată cu moartea, săptămâna trecută, iar în urmă cu două săptămâni, Mirela Vaida a fost atacată cu pietre chiar în platoul emisiunii" Acces Direct". 

Prezentatorul TV a fost sunat de un telespectator furios, care l-a amenințat cu moartea. Mai mult, Pătraru a declarat că îl cunoaște pe bărbatul care a formulta amenințările. 

"Astăzi, am primit, pe telefonul de serviciu, o amenințare diferită față de toate celelalte, pentru că vine de la o persoană care nu-și ascunde identitatea și pare a avea nu doar motivația necesară, ci și mijloacele prin care să pună amenințarea în practică. După cum am constatat din istoricul mesajelor, omul e fan al emisiunii, a venit la redacție să facă poză cu mine, chiar a donat ceva produse pentru un caz de la Ceasul bun.

Apoi, când am avut la emisiune un subiect despre arme, ne-a povestit despre ale lui și despre câte arme ilegale sunt în Maramureș. Și cum, dacă trimitem mascații după el, îi așteaptă fără frică, pentru că moartea este ceva natural. Ba, ne zicea să le transmitem mascaților să fie pregătiți să moară, pentru că acolo unde este el nici Dumnezeu nu poate face legea. Am ignorat mesajele, cum facem cu alte zeci de felul ăsta zilnic. Azi, au venit însă alte amenințări, mult mai nuanțate: Vreți să muriți așa precum Charlie Hebdo? Să mă p…ș pe cadavrele voastre!” (probabil pe-asta a învățat-o de la polițiștii de la secția 16 din București). Sunteți pregătiți pentru un Charlie Hebdo de România? Să nu vă plângă jegurile după. Pregătiți-vă să nu ziceți că nu ați fost avertizați. Când o să vă spânzurăm să nu mă întrebați de ce”, a anunțat Dragoș Pătraru pe contul său de Facebook, citează click.ro.  

Ca urmare a apelului telefonic șocant, Dragoș Pătraru a depus o plângere la Poliție.

“După ce ne-am sfătuit în redacție, am decis că depunem totuși o plângere la Poliție, la Otopeni, pentru că aici avem acum activitatea cu emisiunea. Îmi spunea un prieten tot din presă că a depus o plângere pentru o amenințare asemănătoare de un an și jumătate. Nu a primit niciodată vreun răspuns, deși și acolo autorul era identificat. Acum, na, România, cum ne-o fi norocul”, a mai precizat Pătraru.

Citeşte mai multe despre:   dragos patraru  -   amenintari cu moartea