Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete DANA SĂVUICĂ, dezvăluiri INCENDIARE din lumea modei! Cum era să fii manechin de succes în anii ʼ90: 'Orice ban era binevenit'

DANA SĂVUICĂ, dezvăluiri INCENDIARE din lumea modei! Cum era să fii manechin de succes în anii ʼ90: 'Orice ban era binevenit'

Un articol de: Stirescu.ro - 22 Ian 2019, 17:15

Dana Săvuică a fost una dintre cele mai apreciate manechine din România anilor ’90, vedeta dezvăluind recent cum era lumea modei, imediat după căderea regimului Comunist.    

„Eu am intrat în această lume imediat după Revoluție, în anii ‘90, dar am prins manechinele de pe vremea lui Ceaușescu. Erau niște prezentări care se făceau aproape săptămânal în interiorul unor instituții.

Erau făcute pentru publicul care venea de pe stradă, își rezerva un loc în sală, așa se întâmpla în cazul casei de modă Venus, în cadrul căreia eu am activat, sau se făceau prezentări private pentru soții de ambasadori și diverse evenimente oficiale”, a povestit Dana Săvuică pentru libertatea.ro.

Vedeta a vorbit despre beneficiile pe care i le-a adus cariera de manechin imediat după Revoluție și a oferit detalii despre modul în care erau pregătite prezentările.

„Eram studentă atunci, pentru mine orice ban era binevenit și erau bani de buzunar! Deci da, era OK. După care am intrat și pe statul de plată la casa de modă Venus, deci aveam și un salariu, dar mai mult decât atât, eu zic că am învățat foarte mult de la oamenii de valoare cu care am lucrat. Și, în plus, era și foarte multă distracție.

Noi eram o echipă foarte bine sudată, mergeam peste tot împreună, vorbeam cu creatorul de modă în momentul în care își organiza prezentările, adică noi îl sfătuiam ce muzică să pună, vorbeam de coregrafie, mergeam la probe de haine, era foarte frumos”, își amintește ea.

Citeşte mai multe despre:   dana savuica