Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Când ar putea ajunge în fața judecătorilor George Burcea, soțul Andreei Bălan, în dosarul în care este cercetat după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise?

Când ar putea ajunge în fața judecătorilor George Burcea, soțul Andreei Bălan, în dosarul în care este cercetat după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise?

Un articol de: Adela Iacob - 27 Mai 2020, 21:51

George Burcea, soțul Andreei Bălan, ar putea ajunge în fața judecătorilor în luna iunie, în dosarul penal care i-a fost deschis după ce a fost  prins conducând sub influența substanțelor interzise.

Anul a început cum nu se poate mai prost pentru Burcea, care a ținut prima pagină în tabloidele autohtone. Odată cu vestea divorțului, la iveală au ieșit și câteva detalii neștiute din viața actorului. 

La acel moment, a fost anunțată public și vestea despărțirii dintre cei doi, motivul invocat de către Andreea Bălan în timpul emisiunii lui Capatos fiind dorința lui George de ieși din familia pe care au construit-o împreună.

Andreea Bălan și George Burcea i-au surprins pe fanii din întreaga țară cu o veste aproape șocantă. La revenirea din vacanță, zvonurile cu privire la o posibilă despărțire a cuplului nu au mai încetat, până când, din păcate, anunțul a fost făcut oficial. Actorul s-a mutat în această iarnă din duplexul în care locuia alături de blondă și cele două fetițe, iar scandalul mediatic s-a întețit când George a fost prins cânducând sub influența substanțelor interzise.

 

George Burcea, prins conducând sub influența substanțelor interzise

 

La începutul acestui an, în presa tabloidă au apărut informații potrivit cărora George Burcea a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise. Potrivit Spynews.ro, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a răspuns solicitării formulate de către Antena Stars și a „elucidat misterul” din scandalul actorului, confirmând că acesta a fost prins la volan, conducând după ce ar fi consumat cocaină.

„În jurul orei 10.00, în timp ce rula cu autoturismul pe B-dul Eroilor din orașul Voluntari, pe sensul către municipiul București, numitul B.G.V. a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul IPJ Ilfov-Serviciul Rutier, împrejurare în care acesta a fost testat cu aparatul Drager Drug Test 5000, rezultatul testării indicând o valoare pozitivă a „Cocaine”, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus către o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge”, au lămurit la momentul respectiv procurorii, potrivit sursei citate anterior.

 

George Burcea a dat vina pe Andreea Bălan

 

La începutul lunii martie, într-o postare pe Facebook, George Burcea dorea să lămurească câteva aspecte în scandalul în care era protagonist.

Actorul a postat un mesaj pe Facebook, explicându-le fanilor că fosta soție, Andreea Bălan, ar fi fost de fapt cea care l-ar fi turnat pentru consumul de substanțe, fără ca el să fi fost filat mai mult timp înainte. „Politia Ilfov nu m-a filat mult timp… așa cum au scris «genialele» ziare sau cum IPJ a dat comunicat (cred), ci au fost informați de Andreea. Spun asta pentru cã eram de fațã când s-a întâmplat acest lucru. Tot acolo eram când mi s-a cerut politicos să eliberez «platoul de filmare». Andreea știa că eu am consumat substanțe. De unde? Și-a însușit telefonul meu de multe ori când eram în lumea viselor, apoi a început să întrebe în dreapta și-n stânga”, a scris actorul George Burcea la acel moment pe contul personal de Facebook, potrivit Capital.ro.

 

Dosarul ar urma să ajungă pe masa judecătorilor

 

Potrivit Capital.ro, se pare că actorul George Burcea ar putea fi trimis în judecată chiar săptămâna aceasta, în dosarul deschis în luna februarie pentru consumul de substanțe interzise și conducerea sub influența acestora.

 

 

Citeşte mai multe despre:   george burcea  -   andreea balan