

Raluka duce viața la care nici nu visa. Totuși, nu a uitat de unde a plecat. Uite ce face pentru mama ei
Raluka este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Vedeta duce o viață de lux, la care înainte nici măcar nu putea să viseze. Tocmai pentru că o duce atât de bine și pentru că nu a uitat de unde a plecat, vedeta își ajută mereu părinții cu bani.
Și dacă acum totl este roz, nu același lucru îl putem spune și despre trecutul artistei care nu a fost unul strălucitor. Raluka a simțit lipsa tatălui și a banilor, scrie libertatea.ro.
„Prima mea casă în București a fost o garsonieră. În Tei mai exact. Era garsoniera unui unchi și a unei mătușe și am stat acolo împreună cu Laura Roșca, MC Lala acum, vreo doi-trei ani, cam așa. Petreceri nu prea am dat pentru că eu am început proiectul cu Sava imediat după ce am terminat filmările pentru emisiunea «Megastar» și eram plecată aproape încontinuu. Eram mai mult plecată de acasă, nu stăteam să mă văd foarte de des cu colega mea de cameră. La noi acasă nu se făceau petreceri, nu se făcea nimic. Nu eram triste, eram doar muncitoare. Făceam bani. Făceam bani înainte, nu ca acum. Dar chiar era frumos. Nu aveam atât de multe obligații”, a spus cântăreața.
BOMBA ANULUI ÎN SHOWBIZ! SILVIU PRIGOANĂ ȘI ADRIANA BAHMUȚEANU S-AU ÎMPĂCAT! VEDETA ANTENA 1 A FĂCUT ANUNȚUL!
Cu toate că nu mai duce grija banului, artista este în continuare extrem de atentă la cheltuieli, mărturisindu-ne că preferă să-și ajute mama decât să arunce cu banii pe haine sau accesorii.
„Mă gândesc mereu ce mai are nevoie mama, ce pastile trebuie să-i iau. Sunt cu altele, nu am din astea de fete”.
În urmă cu 11 ani, când s-a mutat în București, cântăreața nici măcar nu îndrăznea să viseze la faptul că va veni momentul în care să-și permită să aibă tot ce își dorește.
„Acum caut doamnă să mă ajute la curățenie pentru că aceea pe care am avut-o nu-mi mai răspunde la telefon sau și-a schimbat numărul. Și cea pe care ar fi trebuit să mi-o dea Ana (n.r. – Ana Baniciu) la fel, nu răspunde la telefon. Cred că s-a întâmplat ceva. Deci în ziua mea liberă stau și fac curățenie. Am spălat vase, mi-am ars degetele de la soluția aia de aragaz, deci am trebăluit”, a mai spus Raluka.