Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Augustin Viziru, cel mai fericit tătic din lume. Primele imagini cu fetița lui nou-născută

Augustin Viziru, cel mai fericit tătic din lume. Primele imagini cu fetița lui nou-născută

Un articol de: Adela Iacob - 16 Iun 2020, 19:10

Augustin Viziru este în culmea fericirii după nașterea fetiței sale. Mândru de minunea din viața lui a publicat și primele imagini cu bebelușul. Micuța a primit numele de Maria Petre-Viziru, este primul copil al actorului și era așteptată luni, însă a venit pe lume duminică, după cum a scris tăticul în postarea de Instagram.

 

 

Vedeta a dezvăluit la sfârșitul anului trecut, extrem de emoționat, că va deveni tătic, după accidentarea de la Survor Romania și înainte să părăsească compeția.

 A fost foarte emoționant momentul (n.r. atunci când a aflat despre sarcină). După accidentare au urmat niste momente grele pentru mine. M-am emoționat și am spus că o să am o familie. Vreau să rămână viața mea personală. Nu vreau să vorbesc despre viața mea. Este o sarcină avansată. Asta pot să spun, lucrurile merg cum trebuie. Sunt foarte fericit. Se pare că este fată”a povestit Augustin la Fan Arena, potrivit sursei citate anterior. 

 

Cine este iubita lui Augustin Viziru

 

Extrem de discret cu viața personală, actorul a dezvăluit la sfârsitul anului trecut că urmează să devină tătic, însă identitatea iubitei lui a rămas secretă, fiind cunoascut doar fapyul că tânăra mămică se numește Roberta și nu este persoană publică.

 

Singura fotografie cu femeia  care i-a cucerit inima vedetei a fost surprinsă de reporterii click! în timpul pandemiei de coronavirus, motiv pentru care cei doi au fețele acoperite de măști. 

Nici măcar familia actorului nu a știut de relația acestuia până când cei doi nu au fost siguri că vor forma o familie. Potrivit surselor Click!, Augustin Viziru și-a găsit sufletul pereche și plănuiește ca Roberta să îi devină foarte curând soție.

 „Am aflat anul trecut de noua iubită a lui Augustin, de faptul că vor să păstreze sarcina şi că îşi doresc să se căsătorească. Este foarte discret cu viaţa lui particulară şi nu vrea să ştie toată lumea ce face el. Mama lui este foarte fericită că se va aşeza la casa lui şi se bucura că toate îi merg ca pe roate. Se bucură că va mai juca într-un film şi că a «împuşcat» contractul de la Kanal D. Spunea că îi merge de minune şi că i s-au aliniat planetele, că-i merge totul strună. Nu se gândea că se va accidenta la reality-show-ul de la Kanal D şi a sperat că va sta mai mult ca să facă bani pentru viitoarele evenimente din viaţa lui”, a declarat un apropiat al vedetei pentru sursa citată.

 

Cine este Augustin Viziru

 

Augustin Viziru este fratele lui Lucian Viziru și chiar nu este un actor cu acte în regulă, a devenit celebru în 2006, odată cu succesul serialului Lacrimi de iubire, iar apoi a cucerit din nou inima românilor, când a intrat în pielea personajului Armando din Inimă de Țigan. În ultima vreme, pe lângă filmele în care joacă, el a mai apărut și în diverse show-uri de televiziune, cum ar fi Ferma Vedetelor și Survivor România.

Citeşte mai multe despre:   augustin viziru