Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Vedete Andreea Esca, mesaj pentru Andreea Berecleanu! „A fost o competiție”

Andreea Esca, mesaj pentru Andreea Berecleanu! „A fost o competiție”

Un articol de: Adela Iacob - 27 Feb 2020, 10:23

Andreea Berecleanu și-a întristat fanii atunci când s-a aflat că pleacă de la Antena 1 și că Observatorul va fi prezentat de Alessandra Stoicescu.

Acesata a transmis un mesaj pe o rețea socială, vrând să lămurească niște informații care au circulat în presă, cum că ea ar fi primit un SMS de la cea care îi va lua locul la Observator.  Andreea Berecleanu neagă că ar fi primit vreun mesaj de la fosta ei colegă, dar admite că nici nu și-ar fi dorit.

„Desi vreau cu tot dinadinsul sa tac, sa ma abtin si sa merg mai departe, sunt cateva aparitii in presa pe care nu le pot lasa sa treaca pur si simplu. De exemplu, ieri un site a scris ca as fi primit un sms de la o fosta colega. Nu numai ca nu am primit acel sms, ca atare nici nu am avut cui sa raspund, dar nici nu-mi doream sa-l primesc”, a scris aceasta pe Facebook.

De asemenea, a vrut să menționeze că singura cu care a vorbit a fost Andreea Esca.

„Ce este insa adevarat, este ca unul dintre primii oameni de la care am primit un sms si chiar am vorbit la telefon imediat este Andreea Esca. Ce-i drept, intre mine si Andreea nu a fost o competitie a caracterelor, a fost o competitie a stirilor”, a adăugat aceasta.

Andreea Berecleanu a declarat că nu va accepta niciodată situații impuse și că este o jurnalistă care se respectă.

„Am stat 17 ani in Antena 1 pentru ca nu am fost constransa in vreun fel. Astazi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situatii impuse. Sunt prezentator de stiri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atat de colegii de breasla cat si de catre public tocmai pentru ca nu am dezamagit, sunt un om corect si onest. Pot sa dau si amanunte despre alegerea mea de a pleca dar cred ca viata trebuie sa-si urmeze cursul, la fel si profesia mea. Voi fi alaturi milioanelor de oameni cu dragoste si respect mereu, sub diferite forme, si va multumesc pentru toti acesti ani. Multi dintre voi, asa cum mi-ati spus oficial pe retelele mele de Social Media sau in studiile de piata, dar si pe strada, fata in fata, ma considerati un prieten al familiei dv si un jurnalist cu credibilitate. Ba mai mult, aceia dintre dv care nu erati telespectatori ai Antena 1, ati ales Observatorul de dragul meu. Aceasta incredere inseamna enorm pentru mine. Asa cum nu ma dezic de principiile mele, nu ma voi dezice nici de voi! Ne vom intalni, cu siguranta! Cu dragoste, a voastra, Andreea”, a fost mesajul transmis de aceasta pe Facebook, după ce s-a aflat că nu va mai prezenta Observatorul.

 

Citeşte mai multe despre:   Andreea Berecleanu  -   Andreea Esca