Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă romania

romania

 

România este un stat situat în sud-estul Europei, membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și al Uniunii Europene (UE). Din punct de vedere geografic, România este situată pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Se învecinează cu Republica Moldova la est, cu Bulgaria la sud, cu Serbia la sud-vest, cu Ungaria la nord-vest și cu Ucraina la nord și est.


Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție.

Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție.


Ca formă de guvernământ, România este o republică semi-prezidențială. Din punctul de vedere al suprafeței, este al nouălea stat, cu 238 397 km2, și a șaptea după numărul populației, cu peste 20 de milioane de locuitori, dintre statele membre ale Uniunii Europene.


Limba oficială a statului este româna. Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei.  Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care circa 24 de milioane o au ca limbă maternă


Cel mai mare oraș din România este capitala țării, București, cu o populație de 1,9 milioane de locuitori. Printre organizațiile internaționale din care România face parte se numără ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980. De asemenea, România este membră mai multor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991; și este candidată la aderarea la OCDE.


România a apărut ca stat modern, în urma unirii fostelor principatelor medievale Moldova și Țara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Odată cu unirea celor două principate, a fost păstrat statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două formațiuni statale.  România a devenit un stat independent în anul 1878, în urma înlăturării suzeranității imperiului otoman, episod cunoscut în istorie sub numele de "Războiul de Independență".


În 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).


În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord).  Prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord. La sfârșotul celui De-al Doilea Război Mondial, România a iontrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice, cunoscând o lungă dictatură comunistă.


După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.



Vezi mai mult