Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă andreea esca

andreea esca

 

Andreea Esca este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din România, devenită celebră pentru prezentarea știrilor Pro TV.  Născută pe 29 august 1972, la București, numele știristei este stâns legat de postul de televiziune Pro Tv, având în vedere că prezentatoarea și-a început cariera odată cu începutul emisiei, la 1 decembrie 1995. Salutul jurnalistei a rămas celebru în istoria televiziunii: „Bună seara România, Bună seara București, Pro TV te salută”.


Andreea Esca a continuat mulți ani să activeze în calitate de realizator-prezentator al Știrilor Pro TV. De asemenea, jurnalista este realizatoarea emisiunii La Radio, de la Europa FM și posesoarea site-ului andreeaesca.com.


Din punctul de vedere al pregătirii profesionale, Andreea Esca a absolvit cursurile universitare și postuniversitare la Școala Superioară de Jurnalism. Acest parcurs a fost urmat de importante stagii de pregătire în străinătate: Centrul pentru Jurnalism Independent (Praga), CNN Atlanta (SUA) și în Atena, Grecia (1994).


Imediat după terminarea stagiului de pregătire la CNN, Andreea s-a întors în România, în ciuda faptului că, potrivit propriilor declarații, ar fi putut să rămână să lucreze pentru CNN. Dorul de țară și de familie au determinat-o pe jurnalistă să revină în România și să înceapă lunga carieră la Pro Tv, ca editor-prezentator știri.


În ciuda acestui fapt, Andreea Esca are și o importantă experiență internațională. Având în vedere faptul că face parte din echipa de reporteri „CNN World Report”, Andreea Esca are o activitate care nu se oprește pe teritoriul României. Andreea a realizat transmisiuni în direct din Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia și SUA. Ca reporter a transmis în direct din: SUA, Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia.


Cu o carieră de peste două decenii în calitate de știristă pentru postul de televiziune Pro TV, Andree Esca este una dintre cele mai longevive prezentatoare.  Lunga experiență profesională a Andreei Esca a fost recunoscută și apreciată, jurnalista fiind desemnată de două ori „Femeia anului”.


Din punctul de vedere al experienței la pupitrul știrilor, Andreea Esca a fost desemnată în mod repetat  cel mai bun prezentator din România și a fost declarată cel mai bun om de televiziune.


Vedeta știrilor Pro Tv este cunoscută inclusiv pentru numeroase campanii sociale în care s-a implicat activ de-a lungul timpului. Andreea Esca a primit de curând titlul de Cavaler al Ordinului Național al Meritului din partea Republicii Franceze, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Ambasada Franței la București. Vedeta știrilor a ținut un discurs într-o franceză impecabilă, cu această ocazie. Andreea Esca este membră a fundației „Renașterea”. De asemenea, Andreea Esca a condus timp de 10 ani revista The ONE.


Unul dintre cele mai mari secrete pe care Andreea Esca le-a ascuns este salariul vedetei. Nici după 20 de activitate neîntreruptă de la pupitrul ştirilor, nu se ştie exact ce salariu încasează lunat cunoscuta ştiristă Andreea Esca. Recent ea a afirmat că este mulţumită cu salariul pe care îl primeşte. Zvonurile potrivit cărora Andreea Esca ar primi 10.000 de euro pe lună, nu au fost nici confirmate, dar nici infirmate de Andreea Esca.


În ceea ce privește viața de familie, Andreea Esca este căsătorită cu Alexandre Eram și are doi copii: Alexia și Aris. Soțul său este de profesie arhitect.


Vezi mai mult