

DOLIU în sportul românesc! Un antrenor CELEBRU a MURIT: A pregătit o "GENERAŢIE DE AUR" (FOTO)
Antrenorul pentru sărituri în apă Pantelimon Decuseară a decedat la vârsta de 79 de ani!
Decuseară s-a născut pe data de 16 iulie 1940, a fost sportiv legitimat la Dinamo București, a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport București, potrivit cancan.ro.
A activat apoi ca antrenor de sărituri în apă la SCM Bacău, dar și al lotului olimpic al României, postură din care a girat performanțele unei generații de sportivi care a reprezentat cu cinste România la marile competiții ale lumii.
De numele lui Decuseară se leagă cele mai bune performanțe pe care le-a avut România și clubul departamental băcăuan la sărituri în apă: campioni mondiali, vicecampioni mondiali, campioni europeni, vicecampioni europeni, campioni balcanici și naționali, participanți la ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice.