Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Externe Melania Trump, ultimul discurs în calitate de Prima Doamnă a SUA: Fiţi pasionaţi în tot ce faceţi (VIDEO)

Melania Trump, ultimul discurs în calitate de Prima Doamnă a SUA: Fiţi pasionaţi în tot ce faceţi (VIDEO)

Un articol de: Adela Iacob - 20 Ian 2021, 08:51
FOTO: Instagram: First Lady Melania Trump Externe

Melania Trump, încă Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, a transmis, luni, în mesajul său de rămas bun că ”violența nu a fost niciodată soluția”. Cuplul prezidențial părăsește în aceste zile Casa Albă, în condițiile în care pe 20 ianuarie are loc ceremonia de depunere a jurământului de către președintele ales, democratul Joe Biden. Mesajul transmis de Melania Trump la finalul mandatului soțului său vine la mai puțin de două săptămâni după asaltul asupra Capitoliului, comis de susținătorii lui Donald Trump, în urma căruia președintele în exercițiu a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților pentru ”incitare la insurecție”.

 

Melania Trump condamnă actele de violență în discursul său de rămas bun

 

”A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu primă doamnă a Statelor Unite. Am fost inspirată de americani incredibili din toată țara noastră care dezvoltă comunitățile prin bunătatea și curajul lor. Ultimii patru ani au fost de neuitat. În timp ce eu și Donald încheiem timpul petrecut la Casa Albă, mă gândesc la toți oamenii care au intrat în inima mea și la poveștile lor incredibile de dragoste, patriotism și determinare”, și-a început Melania Trump discursul, în care și-a prezentat omagiile pentru angajații din sistemul sanitar, pentru familiile militarilor sau victimele abuzului de opioide.

"Fiţi pasionaţi în tot ce faceţi. Însă amintiţi-vă mereu că violenţa nu a fost niciodată soluţia şi nu va fi niciodată justificată. Atunci când am venit la Casa Albă, m-am gândit la responsabilitatea, pe care am simţit-o dintotdeauna în calitate de mamă, de a încuraja, a da forţă şi de a transmite valori ale bunătăţii. Este de datoria noastră ca adulți și părinți să ne asigurăm că copiii au cele mai bune oportunități de a duce o viață sănătoasă și împlinită”, a mai spus soția lui Donald Trump în discursul său de 6 minute, transmis în format video. Melania Trump, în discursul de rămas bun: Amintiţi-vă mereu că violenţa nu a fost niciodată soluţia şi nu va fi niciodată justificată:

 

Citeşte mai multe despre:   melania trump