Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Meteorologii au anunțat. Cum va fi vremea în primele zile ale lunii noiembrie

Meteorologii au anunțat. Cum va fi vremea în primele zile ale lunii noiembrie

Un articol de: Adela Iacob - 04 Noi 2019, 21:56

Meteorologii vin cu vești bune și spun că vremea va fi caldă în primele zile ale lunii noiembrie. 

Marți vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2-3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și în jurul a 17 grade în zona deluroasă din Banat. În vestul și nord-vestul țării, precum și în zonele montane și submontane aferente, cerul se va înnora treptat începând cu orele serii, iar pe parcursul nopții temporar va ploua pe arii relativ extinse.

În București vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade, iar cea minimă de 8-10 grade, informează cancan.ro.

Și miercuri vremea se va menține deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime urmând a se încadra între 14…16 grade în Crișana și în Maramureș și 25…26 de grade în sudul Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse în general între 6 și 14 grade. În sud-vestul, vestul, centrul și în nordul țării, precum și la deal și la munte, cerul va avea înnorări și temporar va ploua.

BOMBĂ ÎN TELEVIZIUNE! SIMONA GHERGHE ȘI-A LUAT ADIO! ANTENA 1 A FĂCUT ANUNȚUL!CE S-A ÎNTÂMPLAT CU VEDETA TV

De asemenea, în Capitală vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.

Joi valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele normale datei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în sud-est, în timp ce, în restul teritoriului vor fi înnorări, temporar va ploua, iar pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei și 23 de grade în sudul Munteniei și al Dobrogei, iar cele minime între 3 și 15 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Și în București temperaturile vor fi peste cele normale perioadei, temperatura maximă fiind de 20…21 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Sfârșitul de săptămână ne aduce ceva înnorări și temporar va ploua în regiunile intracarpatice, local la munte și pe spații mici în restul teritoriului. Temperaturile de vineri se vor încadra între 13 și 23 de grade, iar cele minime între 7 și 15 grade.

CUTREMURĂTOR: MIRABELA DAUER A CEDAT! TOCMAI A FOST FĂCUT ANUNȚUL. FANII SUNT ÎN LACRIMI

Cerul va fi variabil și în București, cu înnorări trecătoare noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 11 grade.