Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Veste tristă pentru cei care așteptau concertul lui Celine Dion de la București. Diva a amânat evenimentul

Veste tristă pentru cei care așteptau concertul lui Celine Dion de la București. Diva a amânat evenimentul

Un articol de: Adela Iacob - 07 Mai 2021, 14:49

Celine Dion și-a amânat vizita în România din acest an, din cauza pandemiei de COVID-19. Concertul va avea loc abia în vara lui 2023, la trei ani de la data inițială.

Cântăreața trebuia să susţină un concert pe 29 iulie 2020 la Arena Naţională din Bucureşti, însă evenimentul a fost amânat pentru 25 iulie 2021 și din nou, acum. Noua dată este 11 iunie 2023.

Biletele achiziţionate îşi păstrează valabilitatea, au anunţat organizatorii. 

"Așteptam cu nerăbdare să ne vedem în Europa vara aceasta, dar, din păcate, având în vedere situația actuală din lume, evenimentele continuă să amânate. Nu vă descurajați, suntem siguri că vom putea ține spectacolele în 2023. Aștept cu nerăbdare să ne reîntâlnim", a transmis cântăreața într-un mesaj postat pe Facebook.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Céline Dion (@celinedion)

Din cauza pandemiei şi a restricţiilor curente privind adunările publice, Celine Dion a fost nevoită să îşi reprogrameze din nou datele turneului ei „Courage”. Siguranţa şi sănătatea publicului sunt prioritatea numărul unu pentru artistă şi Concerts West/ AEG Presents, astfel, câteva dintre concertele din a doua parte a turneului european, care au fost amanate pentru 2021, au fost reprogramate pentru 2023. Concertele planificate să aibă loc vara aceasta la Tel Aviv, Nicosia, Attard, Atena, Bucuresti, Carhaix, Lucca si Nyon vor avea loc în perioada mai - iulie 2023. 

Citeşte mai multe despre:   celine dion  -   concert amanat  -   bucuresti