Un an de la moartea Regelui Mihai! Acces LIBER la PARASTAS! Iată detaliile!
Casa Regală a anunţat că miercuri, 5 decembrie, de la ora 12.00, va avea loc la Curtea de Argeş parastasul de un an de la decesul Regelui Mihai I al României.
Majestatea Sa s-a stins la vârsta de 96 de ani, ir acum se odihnește lângă Regina Ana, cea care i-a fost soţie timp de 68 de ani.
La eveniment vor fi prezenți Principesa Margareta, custodele Coroanei, şi principele Radu. Și publicul poate lua parte la slujba din Vechea Catedrală Episcopală, însă nu și la rugăciunea de la mormânt, care se va desfăşura în regim privat, conform Click.
„Serviciul religios va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mânăstirii Curtea de Argeş. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale”, a transmis Casa Regală.
Printr-o stranie coincidenţă, ultimul Rege al României s-a născut și a murit într-o zi de marţi.
Ziua sa de naştere, 25 octombrie 1921, a fost într-o zi de marţi. 96 de ani mai târziu, Regele avea să-şi dea ultima suflare tot într-o zi de marţi, pe 5 decembrie, la reşedinţa sa privată din Elveţia, situată la Aubonne.