Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Postul Crăciunului a început. Care sunt zilele de dezlegare la pește

Postul Crăciunului a început. Care sunt zilele de dezlegare la pește

Un articol de: adela iacob - 15 Noi 2019, 11:34

Vineri, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, care se va termina după 40 de zile, în data de 24 decembrie. În tot acest timp, creștinii nu consumă carne sau alte produse de origine animală, iar miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În ajutorul postitorilor sunt însă multele zile cu dezlegare la pește.  

DOLIU ÎN CINEMATOGARAFIE! TÂNĂRA ACTRIȚĂ A MURIT ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP! MILIOANE DE FANI SUNT ÎN DOLIU

Până pe 20 decembrie, toate sâmbetele și duminicile se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

Față de Postul Paștelui, Postul Crăciunului este mai ușor de ținut, fiindcă are 15 zile de dezlegări la pește, iar altele la ulei și vin.

IMAGINI BOMBĂ CU MĂDĂLINA MANOLE, CHIAR ÎNAINTE DE A SE SINUCIDE! ABIA ACUM S-A AFLAT! CUM ȘI-A ÎNSCENAT ARTISTA PROPRIA MOARTE

Zilele cu dezlegare la pește sunt joi, 21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sâmbătă, 23 noiembrie, Sfântul Cuvios Antonie, duminică, 24 noiembrie, Sfântul Mucenic Clement luni, 25 noiembrie, Sfânta Muceniță Ecaterina, sâmbătă, 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei, duminică, 1 decembrie, Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret, marți, 3 decembrie, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, joi, 5 decembrie, Sfântul Sava, vineri, 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae, sâmbătă, 7 decembrie, Sfânta Muceniță Filofteia, duminică, 8 decembrie, Sfântul Cuvios Patapie, luni, 9 decembrie Zămislirea Sfintei Fecioare Maria, joi, 12 decembrie, Sfântul Spiridon, sâmbătă, 14 decembrie, Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie, duminică, 15 decembrie, Sfântul Mucenic Elefterie, informează b1.ro

În data de 24 decembrie, care este și ultima zi din post, creștinii îl așteaptă pe preot să le aducă vestea Nașterii Mântuitorului, cinstind, în acest fel, marea sărbătoare care va veni.