Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate PANICĂ în showbiz! VEDETA a fost JEFUITĂ în urmă cu puțin timp! HOȚII au fugit cu toți BANII

PANICĂ în showbiz! VEDETA a fost JEFUITĂ în urmă cu puțin timp! HOȚII au fugit cu toți BANII

Un articol de: Stirescu.ro - 13 Ian 2019, 14:55

Răzvan Ciobanu a avit parte de clipe de coșmar. De curând a descoperit că a fost jefuit, iar paguba se ridică la câteva mii de euro.

“Mă scuzați că sunt în stare de șoc. (…). Nu este o pagubă materială mare, doar că e destul de neplăcut. (…). Ieri am fost la o prietenă în afara Bucureștiului și când m-am întors în oraș, m-am dus până la atelier ca să las ceva. (…). Am intrat în bucătărie, mi s-a părut foarte dezordine, tot ce era în dulapuri era în mijlocul bucătăriei (…) și geamul era deschis. Există camere pe toată strada, există camere în curtea imobilului în care se. Nu știu cum au scăpat nevăzuți de portarul de vizavi. Ei au furat un televizor, niște telefoane, un ceas, care nici măcar nu îmi aparținea, era al unui fost prieten. (…).

Cred că nu au ajuns până în spate, în atelier… Ceasul a valorat vreo 7.000 de euro la vremea lui (…). Sunt câteva mii de euro paguba, dar nu asta e cel mai supărător… Nu, ușa nu a fost spartă, au intrat pe geamul din bucătărie. În ultima perioadă sunt oameni care mă amenință cu tot felul de lucruri. Am trei oameni pe listă, dar nu vreau să dau nume. (…). Poliția a stat la mine în birou multe ore, vom relua în această dimineață. Astăzi, vor relua cercetările”, a declarat creatorul de modă în cadrul emisiunii “Star Matinal de Weekend”.

Citeşte mai multe despre:   razvan ciobanu