Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate O judecătoare din Bihor este fostă dublă campioană mondială la atletism! Vestea surpriză a venit chiar din partea ei, la leapșa cu amintiri pe Facebook (GALERIE FOTO)

O judecătoare din Bihor este fostă dublă campioană mondială la atletism! Vestea surpriză a venit chiar din partea ei, la leapșa cu amintiri pe Facebook (GALERIE FOTO)

Un articol de: Adela Iacob - 25 Mar 2020, 14:47
FOTO: Pixabay.com Galerie foto (2) Actualitate

Un joc de tipul „leapșa” este ultima tendință de pe rețele de socializare. Popular în rândul persoanelor de toate vârstele, jocul a stârnit rapid interesul oamenilor și a adus în fața internauților amintirile din copilăria tuturor. Așa a ajuns în atenția presei și povestea judecătoarei Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor.

Ea a postat pe Facebook amintirile ei, în timpul jocului leapșa, iar prietenii din mediul online au aflat că este nimeni alta decât Georgeta Petrea, fostă dublă campioană mondială la ateltism, relatează G4media.ro.

”Provocare acceptată! 1992 – Seul, campioană mondială, atletism 400 metri garduri! 19 ani. Imediat după cursă, nu îmi venea să cred! Habar nu aveam unde o să mă ducă viața! Judecător în penal!”, a scris judecătoare de la Tribunalul Bihor pe Facebook.

Georgeta Ciungan a explicat că s-a apucat de gimnastică aerobică la vârstă de 6 ani și a practicat sportul până în 1986, când devenise deja prea înaltă. Apoi s-a apucat de atletism de performață la CSU Galați și a făcut parte din loturile naționale, mondiale și olimpice.

În 1992, Georgeta Petrea câștiga două medalii de aur, la proba de 400 de metri garduri și ștafetă 4x400 de metri plat. La acea vreme a refuzat ofera a două universități din SUA, de a studia și a se antrena pentru că nu și-a droit să plece din țară, relatează sursa menționată mai sus.

Anul 2000 a adus însă sfârșitul carierei în atletism pentru Georgeta Petrea. Se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Sydney și s-a accidentat, rupându-și tendonul ahilian. După operație, din cauza infecției, judecătoarea nu a mai putut să facă performanță, așa că în 2008, după a intrat la Facultatea de Drept George Barițiu din Brașov, iar în 2012 a intrat la INM, iar din noiembrie 2018 este judecător al Tribunalului Bihor.