

Mașinile zburătoare, o realitate din 2023. Unde se va lansa primul taxi aerian din lume (VIDEO)
Singapore va deveni primul stat din lume care va găzdui serviciul de taxi aerian cu energie electrică, până la sfârșitul anului 2023, anunță Bloomberg.
Primul serviciu de taxi aerian, disponibil din 2023 în Singapore
Serviciul va deveni disponibil îndată ce se finalizează încercările de zbor, evaluarea și certificarea în colaborare cu orașul-stat. Biletele pentru o călătorie de 15 minute, care costă 300 de euro, sunt deja în vânzare.
Volocopter a finalizat un zbor demonstrativ peste zona Marina Bay din Singapore în octombrie anul trecut, iar prima rută comercială va duce turiștii în același district, oferind vederi spectaculoase ale orizontului, a precizat compania printr-un comunicat.
Serviciile ulterioare ar putea include călătorii transfrontaliere.