Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Efectele LUNII PLINE din octombrie. Cum ne afectează

Efectele LUNII PLINE din octombrie. Cum ne afectează

Un articol de: Adela Iacob - 08 Oct 2019, 22:57

Luna Plină este faza lunară care apare atunci când Luna este în opoziție cu Soarele, Pământul aflându-se aproximativ pe linia care unește Luna cu Soarele, mai exact atunci când longitudinea ecliptică a Soarelui și a Lunii diferă cu 180 de grade. Această definiție pare destul de complicată. Astfel că oamenii au preferat să vadă acest fenomen mai uman. Și au descoperit că, perioada în care Luna pare foarte de aproape de Pământ, încât ai putea s-o atingi cu mâna, starea lor de spirit este oarecum schimbată. Chiar și astrologii sunt de acord că această fază a lunii are o influență asupra pământenilor, scrie b1.ro.

CUTREMUR MONDEN: FUEGO ȘI MIRABELA DAUER, PRINȘI ÎN FAPT! IRINA LOGHIN ȘI-A FĂCUT CRUCE! ASTA DA BOMBĂ (GALERIE FOTO)

Pe 14 octombrie este Lună Plină. Specialiștii în astrologie spun că acum este perioada favorabilă a deciziilor importante. Mulți oameni se tem atunci când văd Luna plină, iar tradiția populară conține o serie de superstiții. Unele influențe nu pot fi explicate dar rămân faptele concrete care devin datele ce stau la baza studiilor. Astfel, perioadele cu Lună plină ar fi nefavorabile în plan financiar, însă este benefică pentru culegerea plantelor de leac.

SITUAȚIE UNICĂ LA CHEFI LA CUȚITE: CE AU DECIS CEI DE LA ANTENA 1...

De asemeena, studiile arată că fascinanta Lună Plină are o influență puternică și asupra stării noastre de spirit. Specialiștii au ajuns la concluzia că bărbații sunt cei mai sensibili când vine vorba de un astfel de fenomen. eI devin irascibili, chiar agresivi în relația cu cei din jur și au tendința de a nu-și găsi locul.

SCANDAL LA KANAL D! DOUĂ VEDETE S-AU BĂTUT ÎN DIRECT! ANDREEA MANTEA, ÎN STARE DE ȘOC! (GALERIE FOTO)

Luna Plină, din punct de vedere astrologic, este un fenomen care influențează în bine Spiritele Superioare și afectează Destinul Karmic (viitorul din această viață și toate viețile viitoare) la toate spiritele inferioare (certărețe, agresive, persoanele căsătorite din interes, care s-au cățărat pe șefi și s-au mai și căsătorit cu ei, să facă o carieră pe care o cred ei bună, politicienii care sug sângele poporului (indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta); cei care sar din pat în pat și au un trecut amoros dubios (de nu mai știu numărul persoanelor cu care s-au culcat)”, a explicat pentru Click!astrologul Mariana Cojocaru.

Specialistul în astrologie avertizează totodată că mulți oameni pot avea probleme de sănătate sau în carieră. ”Unii pot avea insomnii grave sau alte probleme de sănătate, tentative de suicid; alții au nevoie de protecție, tensiuni în relațiile sentimentale; crește riscul de accidente diverse”, a mai explicat Mariana Cojocaru.