Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Acesta este cel mai scurt TEST DE INTELIGENȚĂ din lume. Afla pe ce loc te clasezi

Acesta este cel mai scurt TEST DE INTELIGENȚĂ din lume. Afla pe ce loc te clasezi

Un articol de: Adela Iacob - 20 Oct 2019, 19:21

Cognitive Reflection Test este cel mai scurt test de inteligenţă din lume şi, iniţial, a făcut parte dintr-un studiu publicat în anul 2005 de către Shane Frederick, profesor MIT. Recent, testul a reapărut în mediul online şi toată lumea s-a înghesuit să-l rezolve.

S-A TERMINAT! OANA LIS A DAT VESTEA TRISTĂ! BIETUL VIOREL! INCREDIBIL CE S-A ÎNTÂMPLAT CU INIMA VEDETEI

Ca parte a cercetării sale, profesorul Frederick a adunat peste 3.000 de participanţi cu numeroase background-uri profesionale, care au urmat cursurile unor universităţi prestigioase, precum Yale şi Harvard.

Şi aceştia s-au chinuit să găsească răspunsurile corecte la cele trei întrebări, scrie mirror.co.uk, conform b1.ro. 

CUTREMUR LA PRO TV! ANDREEA ESCA A FĂCUT ANUNŢUL ÎN LACRIMI! SCENE IREALE LA GINECOLOG! (GALERIE FOTO)

Doar 17% dintre ei au reuşit să răspundă la cele trei întrebări, iar 83% au eşuat.

„Cele trei întrebări din test sunt „uşoare”, în sensul că soluţia la ele este uşor de explicat. Totuşi, găsirea unui răspuns corect necesită eliminarea unor răspunsuri greşite, care apar „impulsiv” în creier”, a explicat profesorul.

ŞOC ÎN TELEVIZIUNE! IMAGINI BOMBĂ CU BURSUCU’ ŞI CARMEN HARRA! TEO TRANDAF I-A PRINS ÎN FAPT

Iată cele trei întrebări:

1. O bâtă şi o minge costă în total 1,10 dolari. Bâta costă cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costă mingea?

2. Dacă 5 utilaje au nevoie de 5 minute pentru a produce 5 obiecte, de cât timp vor avea nevoie 100 de utilaje pentru a produce 100 de obiecte?

3. Într-un iaz există o insulă de frunze de crini de apă. În fiecare zi, aceasta se dublează în dimensiune. Dacă insula de crini are nevoie de 48 de zile pentru a acoperi întreg lacul, de cât timp are nevoie pentru a acoperi jumătate din lac?

S-A TERMINAT! CRISTIAN POMOHACI A SPUS ADEVĂRUL PE PATUL DE SPITAL! DA, A FĂCUT-O ŞI PE ASTA (GLERIE FOTO)

Cele mai populare răspunsuri sunt următoarele, deşi sunt greşite:

1. 10 cenţi
2. 100 de minute
3. 24 de zile

„Oricine reflectă asupra problemelor va vedea că diferenţa între 1 dolar şi 10 cenţi este de doar 90 de cenţi, nu de un dolar, după cum spune problema. În această situaţie, este nevoie de identificarea erorii, pentru a rezolva problema, din moment ce oricine nu răspunde „10 cenţi”, furnizează, de fapt, răspunsul corect”, a spus profesorul.

DESPĂRŢIREA MOMENTULUI! ADIO, VALENTINA PELINEL! CRISTI BORCEA, PRINS ÎN FAPT! NEBUNIE LA ÎNCHISOARE (GALERIE FOTO)

Răspunsurile corecte, potrivit profesorului, sunt:

1. 5 cenţi
2. 5 minute
3. 47 de zile

Din fericire, Presh Talwalkar, autorul lucrării „The Hoy of Game Theory: An Introduction to Strategic Thinking”, a explicat răspunsurile corecte, pe blogul său, Mind Your Decisions.

CUTREMUR POLITIC! FOSTUL PREŞEDINTE A FOST ÎNMORMÂNTAT! ROMÂNII SUNT ÎN LACRIMI

1. Să spunem că mingea costă X. Bâta costă cu 1 dolar mai mult, adică X+1. Bâta + mingea = X+(X+1) = 1,1, deoarece împreună costă 1,10 dolari. Asta înseamnă 2X+1=1,1, apoi 2X=0,1, aşadar X=0,05. Mingea costă 5 cenţi şi bâta costă 1,05 dolari

2. Dacă 5 maşini au nevoie de 5 minute pentru a face 5 obiecte, atunci o maşină are nevoie de 5 minute pentru a face un 1 obiect (fiecare maşină produce un obiect în 5 minute). Dacă avem 100 de maşini care merg împreună, atunci fiecare va face un obiect în 5 minute. Aşadar, 100 de obiecte vor fi produse în 5 minute.

3. În fiecare zi „care vine”, insula de crini de apă îşi dublează mărimea. În fiecare zi „care trece”, insula se înjumătăţeşte. În ziua 47, iazul va fi pe jumătate plin.