Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate A fost CEA MAI BĂTRÂNĂ MAMĂ DIN LUME! Cum a ajuns să arate ACUM Adriana Iliescu! (GALERIE FOTO)

A fost CEA MAI BĂTRÂNĂ MAMĂ DIN LUME! Cum a ajuns să arate ACUM Adriana Iliescu! (GALERIE FOTO)

Un articol de: Stirescu.ro - 29 Dec 2018, 11:18
Foto: Antena 1 Galerie foto (6) Actualitate

Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor în anul 2005 ca fiind cea mai bătrână mamă din lume, după ce a născut o fetiță, la vârsta de 67 de ani, după o fertilizare in vitro.

În urma procedurii, aceasta a rămas însărcinată cu tripleți, însă doi dintre feți s-au oprit în evoluție. Acum, femeia are 79 de ani, iar fiica ei, Eliza, 12 ani, scrie Perfecte.ro

„Comparativ cu a altora, pensia mea este frumușică. Am o pensie de aproape 2000 de lei.
Nu sunt mulți bani pentru două persoane, dar nici puțini. Dacă chibzuim acești bani foarte bine, ne ajung și, Slavă Domnului, ne descurcăm!
Nu ne plângem, alți pensionari o duc mai greu. Facem cumpărături de la piață, gătim, ne aprovizionăm din vara pentru iarnă și avem grijă pe ce cheltuim.
Suntem atente și la reducerile de la mall. Când încep și aud de ele, profit că să o înnoiesc pe Eliza. Cumpăr un tricou, o bluza, o fustiță, ce îi trebuie oricărui copil”, a declarat Adriana Iliescu.

“Eu cred că îmi voi vedea fetița cu facultate și căsătorită. Analizele mele medicale arată că am puterea unei femei de 40 de ani”.

Cu toate acestea, fosta profesoară s-a asigurat că fetița sa va avea o viață bună și după ce aceasta nu va mai fi lângă ea.

„Dacă totuși ceva se întâmpla, eu îi las moștenire două apartamente și o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro și care este și nașul fetiței.” 


 

Citeşte mai multe despre:   adriana iliescu  -   cartea recordurilor