Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Al 13-lea caz de infecţie cu noul CORONAVIRUS în România

Al 13-lea caz de infecţie cu noul CORONAVIRUS în România

Un articol de: Adela Iacob - 07 Mar 2020, 19:24
FOTO: Pixabay.com Actualitate

Autoritățile române au confirmat că, sâmbătă, a fost depistat un al 13-lea caz de infectare cu coronavirus pe teritoriul României.

Este vorba despre un bărbat din Galați, în vârstă de 72 de ani, ce a revenit din regiunea italiană Lombardia, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

În 6 martie, cel mai proaspăt pacient cu COVID-19 a dezvoltat o simptomatologie conformă cu definiția de caz. În acest context, în aceeași zi, el avea să fie transportat cu izoleta, din locul în care se afla în autoizolare, la Spitalul Județean Galaț, secția de boli infecțioase, unde este internat în prezent.

România a ajuns la 13 cazuri de COVID-19 depistate în țară, dintre care unul chiar în București

Tot sâmbătă seară, dar cu ceva timp înainte, a fost anunțat și primul caz din București, în persoana unui bărbat în vârstă de 49 ani, care s-a întors tot din Italia, dar din capitala Roma, în 27 februarie 2020, dintr-o zonă neafectată.

Astfel, cu tot cu acesteaa, România a contabilizat patru noi cazuri doar sâmbătă. Cu doar câteva ore înainte, alte două persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în România.

Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă.

La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile. 

Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră. 

Al doilea caz anunțat sâmbătă este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara. 

Al nouălea caz de coronavirus fusese confirmat, vineri, pe teritoriul României. Era vorba despre bărbat de 40 de ani din Hunedoara, care s-a întors din Italia. Cu doar câteva ore înainte, era raportat și al optulea caz de contaminare, în persoana unui bărbat de 51 de ani, și nu despre o femeie - cum a fost anunțat inițial. El nu prezenta simptome și se afla în izolare la domiciliu, urmând să fie internat la Spitalul de boli infecțioase din Craiova.

În noaptea de joi spre vineri, a fost anunțat și al șaptelea caz de infectare - o fată din Timișoara. Ea este colegă de clasă cu tânărul de aceeași vârstă, 16 ani, ce fusese testat pozitiv pentru COVID-19, miercuri. În ceea ce-l privește pe tânăr, s-ar părea că el a contractat noul coronavirus de la unchiul său - care era depistat marți și devenea, astfel, al patrulea caz confirmat de îmbolnăvire de acest gen de pe teritoriul României. 

Primul caz era anunțat în 26 februarie, în persoana unui tânăr din Gorj. Cu toate acestea, între timp, el a fost testat negativ deja de două ori consecutiv, astfel că autoritățile l-au declarat vindecat. Pentru el, cele două săptămâni de monitorizare au trecut, motiv pentru care a fost externat.

Al doilea caz este reprezentat de un bărbat de 45 de ani din Maramureș, care primește tratament simptomatic. El a fost la doctor în Italia, a ajuns cu febră în România, a fost internat la Clinica de boli infecțioase din Maramureș, apoi transferat la Cluj.

Al treilea caz e o femeie de 38 de ani din Timișoara. A mers la Bergamo (Italia), pe 25 februarie a prezentat primele simptome. Pe 27 februarie a mers la spital, a fost testată, a mers acasă în izolare, fiind ulterior internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Între timp, unchiul adolescentului de 16 ani și femeia de 38 de ani, ambii din Timișoara, au fost declarați vindecați și au fost externați.