Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate Actrița Olivia de Havilland a decedat la vârsta de 104 ani. Aceasta era cunoscută pentru rolul din „Pe aripile vântului”

Actrița Olivia de Havilland a decedat la vârsta de 104 ani. Aceasta era cunoscută pentru rolul din „Pe aripile vântului”

Un articol de: Adela Iacob - 26 Iul 2020, 20:52
sursa Foto: IMDb Actualitate

Olivia de Havilland, cunoscută mai ales pentru rolul lui Melanie Hamilton, cea care devine soţia lui Ashley Wilkes din pelicula „Pe aripile vântului”(Gone With the Wind), a decedat la vârsta de 104 ani.

 

Cine a fost Olivia de Havilland

 

Câștigătoare a premiului Oscar pentru „Cea mai bună actriță” în 1947 și 1950, pentru rolurile principale din „To Each His Own” (1946) şi „The Heiress” (1949), actrița a apărut și în alte filme cunoscute, precum Captain Blood (1935), The Adventures of Robin Hood (1938), sau The Dark Mirror (1946).

De asemenea, din palmaresul ei mai fac parte două Globuri de Aur şi un premiu pentru interpretare primit la Veneţia, pentru „The Snake Pit” (1948).

Alături de Kirk Douglas, născut şi el în 1916, Olivia de Havilland a fost cel mai longeviv star de la Hollywood. A lucrat cu producători celebri, precum David O. Selznick, cu regizori ca Michael Curtiz şi Anatole Litvak şi cu actori precum Errol Flynn şi Mickey Rooney.

În 1960, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, iar în 2008, Olivia de Havilland a fost recompensată de preşedintele George W. Bush cu US National Medal for the Arts.

 

Filmul ”Pe aripile vântului”, retras de pe platforma de streaming HBO Max pe motive rasiale

 

”Pe aripile vântului”, unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale, a apărut în 1938 ca o adaptare a romanului omonim al lui Margaret Mitchell și a primit numeroase premii Oscar, fiind considerat o capodoperă a epocii sale.

Recent, filmul a fost acuzat că prezintă prejudecăţi rasiste de către unii istorici, iar pelicula a fost retrasă temporar de pe platforma de streaming HBO Max, în momentul în care în care în SUA și în multe state din Europa aveau loc proteste antirasism, după moartea lui George Floyd.

Lungmertrajul de trei ore şi 58 de minute, care zeci de ani a deţinut supremaţia reţetei de casă, realizând cele mai mari încasări, este considerat de mulţi universitari cel mai ambiţios şi eficient instrument al revizionismului sudist.

Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care piere definitiv din istorie, Lumea Sudului cu "părinţii iubitori ai negrilor sclavi" şi Lumea Nordului, lumea "liberalilor generoşi" care ştia că muncitorul salariat poate fi exploatat mai bine decât robul.

Olivia de Havilland a declarat că a văzut „Pe aripile vântului” de câteva zeci de ori şi „de fiecare dată, îmi aduce bucurie”.

„Din fericire, nu mă face melancolică. Când îi văd cum vibrează pe ecran, că am experimentat o astfel de reuniune cu ei, mă bucură”, spunea regretata actriță despre colegii de film care se stinseseră între timp.

Ulterior scandalului, HBO Max a republicat  „Pe aripile vântului” cu avertismentul că „filmul neagă ororile sclaviei”.

„Oamenii negri înrobați în „Gone With the Wind” se conformează vechilor stereotipuri rasiale, „ca slujitori notabili pentru devotamentul lor față de stăpânii lor albi sau pentru ineptitudinea lor. Abordarea acestei lumi în film, printr-o lentilă de nostalgie, neagă ororile sclaviei, precum și moștenirile de inegalitate rasială”, se arată într-un comunicat.