

Actrița Ada Galeș LE IA APĂRAREA MANELIȘTILOR de la Premiile GOPO! ''Freddie Mercury e ok să cânte în maieu, dar manelistul nu...''
Actrița Ada Galeș este printre puținele persoane care nu e de acord cu reacțiile dure ale artiștilor care au criticat momentul trupei manageriată de Dan Bursuc, Kana Jambe, pe scena Teatrului Național.
„Dacă vedem romi în film avem impresia că ne uităm la un documentar de pe Animal Planet, dar ”e ok, vai săracii”, dar dacă vedem un moment muzical executat impecabil la Premiile Gopo ne scandalizăm, că nu au ce căuta pe lângă stâlpii culturii care suntem. Pe bune?
Freddie e ok să cânte în maieu, dar manelistul nu. Mă dezic. Am aplaudat în ritm de manea și am fost mândră de Tudor Giurgiu și echipa de la Gopo pentru momentul artistic oferit.
Pentru momentul istoric, pentru încurajare, pentru combatrea discriminării. Pentru ani de zile în care i-am sclavagit pe romi și nu suntem dispuși să facem nimic. Eu îmi duc rochia închiriată înapoi și zic: ”bravo!”, a declarat actrița, conform Libertatea.