Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate DOLIU! A MURIT fostul AMBASADOR al României! (FOTO)

DOLIU! A MURIT fostul AMBASADOR al României! (FOTO)

Un articol de: Stirescu.ro - 15 Feb 2019, 11:12

Diplomatul Ioan Emil Vasiliu, fost ambasador al României, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani. Acesta ar fi împlinit 78 de ani peste doar câteva zile, în 17 februarie, scrie observator.ro.

Vasiliu avea peste 20 de ani de experienţă în domeniul diplomaţiei, a îndeplinit misiunea de ambasador al României în Iran, între 1990 - 1994, Filipine, între 1995 – 1997, şi Emiratele Arabe Unite, între 2000 - 2007, dar şi pe cea de însărcinat cu afaceri.

Totodată, a ocupat funcţia de Prim adjunct al Ministrului Comerţului Exterior, perioadă în care a coordonat departamentele Speciale, cooperare industrială şi economica, relaţii bilaterale, finanţări.

A creat strategia şi a acţionat ca negociator-şef al României pentru recuperarea datoriilor către ţara noastră ale țărilor din lumea a treia, respectiv Irak, Egipt, Sudan, dar a participat și în calitate de consultant la redactarea şi derularea unor proiecte de consultanţă, inginerie şi dezvoltare în Zair, Benin, Iran, Iraq, Madagascar, Maroc, Libia şi Austria.

Citeşte mai multe despre:   ambasadorul romaniei  -   doliu  -   Ioan Emil Vasiliu