Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările Stirescu.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Actualitate 4 Seriale care vor avea premiera în luna aprilie. Află ce producții revin în această primăvară cu un nou sezon

4 Seriale care vor avea premiera în luna aprilie. Află ce producții revin în această primăvară cu un nou sezon

Un articol de: Adela Iacob - 28 Mar 2020, 20:34
FOTO: imdb.com / Money Heist Actualitate

Dacă ești în căutarea unui nou seriale pe care să îl vezi în luna ce vine, te anunțăm că în luna aprilie unele dintre cele mai îndrăgite producții revin online, iar altele se află de abia la debut, așa că poți oricând să descoperi un serial nou, cu doar câteva episoade, pe care să îl termini oricând.

Indiferent dacă își era dor de El Profesor sau dacă așteptai cu sufletul la gură relansarea serialului „The Walking Dead”, te anunțăm că momentele de nerăbdare sunt aproape de final!

Tu poți începe să îți pregătești popcornul, căci noi am întocmit o listă cu 4 cele mai îndrăgite seriale care se întorc în luna aprilie a lui 2020:

#1

Broke (CBS)

Noul sitcom difuzat de CBS va avea premiera în luna aprilie a acestui an. În distribuție urmează să îi vedem pe Pauley Perrette, Natasha Leggero, Jaime Camil și Izzy Diaz.

Pentru moment, despre Broke nu sunt cunoscute foarte multe detalii, iar serialul urmează să ne surprinsă la începutul lunii aprilie, când va debuta pe data de 2. Pentru moment un lucru este cert însă, Broke spune povestea unei tinere care este nevită să se mute alături de sora ei mai mare, o femeie sufocantă, pentru că tatăl ei nu o mai întreține.

#2

Casa de Papel (NETFLIX)

În data de 3 aprilie se întoarce unul dintre cele mai urmărite seriale ale momentului, „Fabrica de Bani”. Casa de Papel  revine cu sezonul numărul 4, iar odată cu el va aduce cu siguranță și mai multă acțiune.

Despre Casa de Papel știm până acum că va lansa toate episoadele odată, pe Netflix. Din distribuție continuă să facă parte Alvaro Morte (El Profesor), Ursula Corbero (Tokio), Itziar Ituno (Raquel) și mulți alții.

Sezonul 4 vine cu o serie de întrebări, după modul controversat în care s-a încheiat sezonul. Din railerul ultimului sezon remarcăm că Berlin s-ar putea să trăiască și că inspectoarea Raquel Murilo primește una dintre provocările vieții ei, să aleagă între libertatea prorpie și șansa de a-și mai vedea fiica sau să meargă pe mâna Profesorului și să nu divulge niciun secret în fața autorităților.

#3

The Wolking Dead

Luna aprilie aduce și sezonul cu numărul 11 al serialuli The Wolking Dead. Fanii se vor putea reîntâlni cu Andrew Lincoln, Norman Reedus, Danai Gurira și Melissa McBride începând cu data de 12 aprilie. Lauren Cohan (Magie) urmează să revină în distribuția acestui sezon.

Producția SF a fost lansată acum 10 ani, iar în 2019 producătorii au anunțat o reîntoarcere a celor mai îndrăgite personaje, la Comi Con.

Serialul este produs de Frank Darabont și  are la bază seria de benzi desenate cu același nume, scoasă în 2003 de către Robert Kirkman, Tony Moore și Charlie Adlarb.

Timp de doi ani la rând, serialul a obținut Premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun machiaj și costume, în 2011 și în 2012.

#4

Fargo

Marin Freeman, Kristen Dunst Billy Bob Thornton se reîntorc începând din luna aprilie. Fargo lansează sezonul cu numărul 4.

Producția, inspirată de filmul cu același nume, aduce în fața publicului diverse cronici de înșelătorie, intrigi și crimă, toate petrecându-se în Minnesota.  Premiera serialului a avut loc pe 14 aprilie 2010, iar până acum au fost lansate 30 de episoade. Fanii așteaptă cu nerăbdare sezonul cu numărul 4.

Producția a obținut numeroase premii de la lansare și până acum, iar printre ele se numără și Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună miniserie (2014), Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie de film (2015) sau Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie TV (Ewan McGregor și Billy Thornton).